Ţesutul cicatriceal din uter este în esenţă la fel ca în orice altă parte a corpului, ca o cicatrice de la o tăietură mai adâncă de pe mână. Medicii folosesc mai multe denumiri ăn funcţie de unde se află, cum ar fi „adeziuni”, „sinechii”, „fibroză” sau „cicatrice”. Dar acestea sunt în esenţă acelaşi lucru: un ţesut foarte tare, etanş, fără elasticitate, care se comportă ca lipici permanent.

Când corpul este lezat, se activează multe alarme chimice. Unele produc un cheag de sânge, altele activează fibroblaşti, care încep procesul de vindecare în timp prin cicatrizare. Fibroblaştii acţionează ca „Spiderman” pentru că împrăştie fibre subţiri în toate direcţiie, acoperind orice spaţiu găsesc. Când fibrele se lipesc de ceva, fibroblaştii trag de capete, încercând să apropie totul intr-un pachet inchis etanş. În acelaşi timp, fac şi „pânza” mai groasă, mai rezistentă şi întărită cu noi fibre. Trimit şi semnale chimice care atrag şi mai mulţi fibroblaşti, plus noi vase de sânge care cresc în cicatrice. În final, unde era spaţiul dintre marginile unei răni (sau între două ţesuturi) nu mai rămâne decât o încrengătură densă de fibre foarte tari cu propria alimentare cu sânge. Cealaltă problemă cu ţesutul cicatriceal este că atunci când este tăiat, încearcă imediat să reapară, aşa că odată apărut este foarte dificil de scăpat de el. Dacă este vorba despre o tăietură din afara corpului, este un lucru foarte bun. Dacă este vorba despre interiorul uterului, este foarte regretabil.

Ceea ce se întâmplă la sindromul Asherman este faptul că după ce endometrul dispare (de exemplu, dacă este chiuretat), straturile de dedesupt ale uterului sunt crude şi lezate. Când uterul încearcă să se vindece, nu înţelege că tot ce trebuie să facă este să crească endometru nou; el reacţionează exact ca şi când ar fi o rană la picior, la mână sau în orice altă parte. Rezultatul este acea încrengătură lăsată de fibroblaşti în cavitate uterină şi care strânge tot într-un strat subţire dar puternic de ţesut cicatriceal. În cazurile cele mai grave, cavitate uterină dispare total, lăsând în urmă un uter care seamănă mai mult cu un muşchi solid cu o cicatrice pe mijloc.